Pagina 3 din arhivă

30
Mai
10

Castigatori ai titlurilor K1!

In anul 1993 finalistii aveau sa fie Branco Cikatic si Ernesto Hoost.

Finala avea sa se termina destul de rapid, chiar in prima repriza, cand Branco Cikatic il face pe Hoost KO si asa avea Branco Cikatic sa ajunga primul capion K1.

In anul 1994 in finala aveau sa ajunga Peter Aerts si japonezul Masaaki Satake.

Peter Aerts invingandul la puncte pe japonez. Acesta fiind primul titlu K1 castigat de Peter Aerts.

In anul 1995 titlul avea sa ajunga tot la Peter Aerts si de data aceasta acesta avea sa-l intalneasca in finala pe francezul Jerome Le Banner.

In anul 1996 castigatorul titlului K1 avea sa fie Andy Hug , acesta luptanduse in finala cu sudafricanu Mike Bernardo.

In anul 1997 noul castigator al titlului K1 avea sa fie Ernesto Hoost, acesta luptanduse in finala cu fostu campion Andy Hug.

In anul 1998 un nou titlu este adaugat la palmaresu lui Peter Aerts. In aceasta finala avea sa-l intalneasca pe Andy Hug si ajungand sa-l faca KO pe acesta in repriza a treia.

In anul 1999  castigatorul titlului K1 avea sa fie Ernesto Hoost, acesta invingandul la puncte pe Mirko “Cro Cop”.

In anul 2000 titlul avea sa ajunga din nou la acelasi Ernesto Hoost. Acesta intalnindul in finala pe Ray Sefo.

In anul 2001 castigatorul titlului K1 este Mark Hunt. Acesta avea sa-l intalneasca in finala pe Francisco Filho.

In anul 2002 Ernesto Hoost castiga cel de-al patrulea titlu K1, un record care abia acuma in 2009 a fost egalat de Semmy Schilt. In aceasta finala Ernesto Hoost avea sa-l intalneasca in finala pe francezul Jerome le Banner. Ernesto Hoost facandul KO pe Jerome le Banner in repriza a treia.

In anul 2003 noul castigator al titlului K1 este Remy Bonjasky. In aceasta finala Remy Bonjasky avea sa-l intalneasca pe japonezul Musashi.

In anul 2004 istoria s-a repetat si acelasi Remy Bonjasky castiga titlul K1, in finala luptanduse cu acelasi Musashi.

In anul 2005  noul castigator al titlului K1 este Semmy Schilt. Acesta intalnindul in finala pe brazilianul Glaube Feitosa.

In anul 2006 castigatorul titlului K1 este acelasi Semmy Schilt. In aceasta finala avea sa-l intalneasca pe Peter Aerts

In anul 2007 castigatorul titlului K1 este tot Semmy Schilt.

In anul 2008  castigatorul titlului K1 este Remy Bonjasky.

In acest an 2009 finala disputata pe 5 decembrie avea sa fie dintre  Semmy Schilt si Badr Hari.

Finala fiind castigata de Semmy Schilt.

Mai jos am postat un video cu victoria lui Semmy Schilt !

30
Mai
10

Ce inseamna K1 ?!

K de la Karate, K de la Kung-Fu, K de la Kempo, K de la Kick Box, K de la Kakutogi. 1 de la primul. Cel mai bun. Unicul. Acestea s-au vrut a fi atributele ascunse din spatele povestii de succes ale celui mai celebru turneu mondial al sporturilor de lupta. Intre faima si adulatie, scandaluri si contestari, legenda si adevar, K-1 continua sa fascineze atat generatiile de tineri, cat si cunoscatorii pasionati ai fenomenului.

Ladies and Gentelmens, let’s get ready to rumbleeeeeeeee!

Pasi mici pe un drum corect?

Cand cei mai buni luptatori ai disciplinelor de striking(sporturile de lupta in care se pune accentul pe lovituri) se intalnesc in mijlocul franghiilor care marginesc ringul, lupta se numeste K-1. Salile imense din Tara Soarelui Rasare, unde se desfasoara calificarile si finalele turneelor K-1, devin arhipline in mai putin de o ora, iar biletele se epuizeaza in ritm furibund cu saptamani sau luni inainte de inceperea meciurilor. Banii pusi in joc sunt de ordinul milioanelor de dolari, iar spectacolul se apropie deseori de perfectiune. Actorii sunt niste adevarate masini de administrat durere. Durere resimtita de adversari sub forma unor lovituri absolut devastatoare, aducatoare de K.O., responsabile de fracturi, rupturi musculare si contuzii. Aici intra doar campionii mondiali sau intercontinentali in sporturile de lupta in regim full-contact.

Nu trebuie sa fi un impatimit al Kick-Box-ului, Karate-ului sau San-Shou-ului pentru a fi atras de meciurile din K-1. Studiile sociologice au demonstrat in mod surprinzator ca marea majoritate a fanilor fenomenului este compusa din copii si tineri in cautarea unor modele de forta si putere, adolescente atrase de charisma unor luptatori total diferiti de boy-friend-ul astenic si emo de la liceu, si oameni obisnuiti, de la simpli muncitori la manageri de top si de la infractori de drept comun la profesori universitari. Un psiholog ar spune ca oamenii obisnuiti au fost sedusi dintotdeauna de vizionarea unei confruntari dure intre doi barbati masivi, cunoscatori ai tainelor de lupta, capabili sa-si administreze lovituri spectaculoase care ar ucide usor un om normal. Cu alte cuvinte, subconstientul oamenilor este innebunit dupa divertismenul livrat sub forma unor lupte nemaivazute. Iar K-1 asta face – ofera o forma de violenta controlata, perfect marketabila si extrem de gustata de o mare parte a societatii umane actuale.

In anul 1993, Maestrul  Kazuyoshi Ishii, unul dintre nenumaratii Karate-ka de prestigiu din Japonia, lanseaza un nou concept de infruntare publica intre practicantii de sporturi de contact de categorie grea. Valul care a urmat a intrecut si cele mai optimiste estimari ale lui Ishii. Acest Karate-ka de succes si-a inceput cariera martiala in cadrul celei mai puternice scoli de karate din acea perioada, Kyokushin-kai. Ajunge in prima instanta elev al nimeni altuia decat Masutatsu Oyama, parintele scolii Kyokushin, cel care a fost considerat de multi cunoscatori drept ultimul mare maestru de Karate al secolului XX. Ishii este insa atras de conceptiile unui alt celebru elev al Maestrului Oyama, Hideyuki Ashihara. Cand acesta paraseste Kokushin Karate pentru a-si forma propria scoala, denumita Ashihara Karate, Ishii il urmeaza. Colaborarea dintre cei doi “fugari” a durat doar cateva luni. La inceputul anului 1980, Kazuyoshi Ishii isi fondeaza noua scoala personala de Karate, denumita Seidokan (in traducere aproximativa, Drumul Corect), iar Seidokan a fost literalmente “samburele” din care a incoltit mai apoi Imperiul K-1. Succesul primelor turnee de Seidokan Karate s-a bazat pe “reteta” lui Ishii. Acesta a conceput un regulament hibrid intre regulile din Kyokushin combinate cu cele din Kick-Box. Cu alte cuvinte, luptele se desfasurau in ringuri de box, iar adversarii puteau folosi toata gama de tehnici permise din Kyokushin, alaturi de loviturile de brat la fata, interzise in Kyokushin. Pentru a remedia acest detaliu si a face in ultima instanta lupte cat mai spectaculoase si pe intelesul publicului occidental, Ishii introduce in premiera manusile de box, alaturi de un regulament foarte asemanator competitiilor de Kick-Box Low Kick. Ce putea fi mai atragator pentru spectatori decat aducerea in interiorul ringului a campionilor mondiali din cele mai diverse stiluri?

De fapt nu a fost chiar asa, multi reprezentanti ai artelor martiale traditionale refuzand sa-si trimita luptatorii in ringurile de K-1, motivand fie necunoasterea regulamentului, fie tradarea codurilor stravechi de lupta. Multi cunoscatori au tradus asta pur si simplu prin  frica. Frica de a nu fi umiliti in ringul unde peste 85% din confruntari se sfarsesc prin K.O. In perimetrul de sase metri pe sase, au avut curajul sa intre doar marii campioni de Kyokushin, Seidokan, Kick-Box, Thai-Box sau San Shou. Evident si sumele imense de bani si-au spus un cuvant greu in acesta ecuatie. Meciurile, adevarate demonstratii de maiestrie si arta umana vie, sunt impartite in trei runde a cate trei minute fiecare. In caz de egalitate, se mai adauga doua runde. De cele mai multe ori, spectatorii nu apuca sfarsitul celor trei runde. Rata K.O.-urilor receptionate de nefericiti este de-a dreptul ametitoare. Pentru a creste spectaculozitatea confruntarilor, a fost conceput un regulament relativ simplu care sa accelereze probabilitatea unui knock out. Pentru siguranta luptatorilor, au fost eliminate proiectarile si lupta la sol, loviturile de cot, precum si cele administrate in articulatii, coloana vertebrala, ceafa sau testicole. Insa a ramas permisa avalansa de pumni si picioare la cap si la corp, alaturi de ucigatoarele lovituri cu tibia pe coapsa. Adaugati aceste date tehnice unor “munti” de peste 100 kilograme de oase si pachete de muschi bine antrenate, si veti avea o imagine despre explozia loviturilor de pumni si picioare din ringurile unde au loc intalnirile razboinicilor K-1.

 

Arsenalul unor gladiatori moderni

Principalul obiectiv al fiecarui luptator din ringurile K-1, este acela de a castiga prin K.O. sau decizia unanima a corpului de arbitri. Evident, toti cauta knock out-ul din mai multe motive, cel mai important fiind de ordin pragmatic, legat de piramidele K-1 din cadrul turneelor finale, cand luptatorii sunt nevoiti sa lupte mai multe meciuri in decursul aceleiasi seri. Un meci terminat in prima repriza prin K.O.-ul adversarului, te scuteste de eventuale accidentari care pot sa te scoata din forma in meciurile urmatoare, sau de calvarul celor trei reprize epuizante, care te storc de vlaga, lasandu-te fara de energie si explozie in meciurile urmatoare.

In plus, puterea de a scoate un adversar din lupta cu o singura lovitura decisiva, a fost cautata intotdeauna de ochii atenti ai lui Ishii si ai echipei sale. Cu alte cuvinte, daca esti un luptator spectaculos, faci spectacol si in ring, lumea se inghesuie sa te vada, tu devii un star, contractele tale de publicitate cresc, iar banii intra in conturile K-1. Tehnicile de brate sunt asemanatoare cu cele din box, directa, croseul, upper-cut-ul si jab-ul. Asemanarile insa se opresc aici, pentru ca garda si defensiva din box sunt sinucigase in ringurile K-1, dupa cum au dovedit meciurile unor fosti mari boxeri precum Francois Botha, Shannon Briggs, Ray Mercer sau Mike Bernardo. Toti acestia au fost masacrati de lovituri de picior, in fata carora nu au gasit solutii. Clinciul nu este permis, deoarece deseori luptatorii obositi sau cei care acuza lovituri, profita de clinci pentru a-si regla respiratia si a se odihni. In plus, clinciurile dese fragmenteaza meciul si scad spectaculozitatea. In K-1 ai voie sa te agati de adversar doar in momentul livrarii unei singure lovituri de genunchi. Toate aceste schimbari au dus la aparitia a noi strategii de lupta. Bunaoara, loviturile de picior se restrang doar la lovitura circulara pe interiorul sau exteriorul coapsei, loviturile frontale la abdomen si barbie, lovitura circulara de picior la cap sau gat, si lovitura prin intoarcere la ficat. Aceste tehnici de picior sunt cele mai uzitate, alaturi de tehnicile de box, luptatorii lucrandu-le in cadrul a sute de combinatii, timp de mii si mii de ore, pana cand le intra in reflexe.




Follow

Get every new post delivered to your Inbox.